Un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din localitatea Sânpetru Almaşului, comuna Hida, a murit joi seara la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în urma unor arsuri suferite în timp ce încerca să-şi igienizeze terenul agricol. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Sălaj, echipajul medical ajuns la faţa locului l-a preluat din remorca unui tractor. Acesta a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean, în jurul orei 18,30, unde, potrivit Codruţei Puşcaş, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, a fost diagnosticat cu arsură de gradul II şi III, la nivelul membrelor inferioare, a umărului drept, precum şi a toracelui. După ce a fost adus la Urgenţă, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator, însă în ciuda eforturilor depuse de către echipa medicală, la ora 23,10 acesta a fost declarat decedat.