Un bărbat, în vârstă de 66 ani, din comuna Dobrin, este dat în urmărire naţională, după ce, în dimineaţa zilei de joi, 5 noiembrie, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Nicolae Boda a plecat în mod voluntar de la domiciliu în jurul orei 8. În ziua dispariţiei, bărbatul era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare neagră, bluză de culoare albă cu dungi albastre, iar în picioare purta o pereche de şlapi de culoare neagră. Acesta are 1,60 metri înălţime, păr cărunt, ten măsliniu, constituţie corpolentă. Poliţia a fost sesizată despre dispariţia acestuia joi după – amiază, în jurul orei 16, iar vineri, 6 noiembrie, a fost dat în urmărire naţională.
Potrivit sursei citate, poliţiştii continuă activităţile de căutare şi sunt sprijiniţi şi de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj. Totodată, persoanele care pot oferi informaţii despre acesta sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.