Un bărbat din Bobota şi-ar putea petrece următorii şapte ani după gratii, dacă va fi găsit vinovat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care braconaj şi uz de armă letală fără drept.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei l-au trimis în judecată pe Vasile Iancău, din Bobota, pentru patru capete de acuzare, respectiv braconaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi refuzul recoltării de probe biologice. Potrivit rechizitoriului, în data de 7 aprilie 2012, în jurul orei 11, în cadrul fermei pe care o deţine în Bobota, inculpatul a tras mai multe focuri de armă într-o ţintă improvizată, fără a deţine autorizaţie de vânătoare.
În seara aceleiaşi zile, pe fondul de vânătoare 30 Carastelec, Vasile Iancău a efectuat activităţi de vânătoare fără autorizaţie şi pe timp de noapte, prin utilizarea proiectorului. „Bărbatul a tras cu arma două focuri şi a fost auzit de un cioban, care i-a anunţat pe cei de la Asociaţia Vânătorilor „Silvania Ardelenească”. Reprezentanţi ai Asociaţiei s-au deplasat la faţa locului şi l-au surprins pe învinuit când se îndrepta spre şosea, având farurile stinse”, ne-a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, Alina Ghiran.
Magistratul a mai precizat că vânătorii Asociaţiei i-au recunoscut numărul maşinii, reuşind să-l prindă după o urmărire ca în filme: „Bărbatul a refuzat să oprească şi a fost urmărit mai bine de o oră, timp în care i-a purtat pe cei de la Silvania Ardelenească prin plantaţiile de viţă-de-vie în Derşida, până ce a intrat cu maşina într-un şanţ”.
Vânătorii au anunţat mai întâi Poliţia Sărmăşag, apoi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj. Poliţiştii veniţi la faţa locului i-au ridicat arma şi proiectorul găsite în autovehicul şi l-au condus la sediu pentru efectuarea alcooltestului. Vasile Iancău a refuzat, însă, testul de alcoolemie, motiv pentru care i s-a cerut să se deplaseze la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice. Şi de această dată, învinuitul a refuzat să colaboreze cu poliţiştii.
Prim-procurorul şimleuan susţine că, pe parcursul cercetării penale, bărbatul nu a recunoscut că ar fi făcut braconaj, însă a mărturisit celelalte trei infracţiuni.
Primul termen al procesului aflat pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei a fost programat pentru luna septembrie a acestui an.
ce reportaj sau stire e eceasta despre lucruri intamplate cu luni in urma ,mis vilcovschi?
ori se numeste stire la comanda?
Nu e vina autorului ca procurorilor le ia un an sa finalizeze o ancheta si sa-l trimita pe om in judecata
ce titlu ti-ai gasit ,presa de scandal e noua denumire la hirtia asta
asta nu-i dr mitica, ala cu atelierul auto din panic???
Iancau fostul director de la mina