Zilele comunei Camăr vor avea loc în perioada 28 – 30 iulie 2023. Se anunță trei zile cu atmosferă de petrecere. Programul va începe vineri, 28 iulie, la ora 19, cu un concert de muzică creștină, iar de la ora 22 va avea loc o discotecă în aer liber. Petrecerea va continua sâmbătă, 29 iulie, la ora 9, pe terenul de fotbal, cu delicii culinare locale, toate preparatele fiind gătite de voluntari, localnici și antreprenori din comună. La ora 10 va începe concursul de pălincă. Mostrele trebuie predate juriului până la ora 10. Tot în prima parte a zilei, la Căminul Cultural din Camăr vor fi prezentate o serie de picturi realizate de artiști cunoscuți, participanții fiind invitați să urmărească și un spectacol de muzică populară. De la 11 va avea loc un spectacol pentru copii, jocuri populare, ateliere de creație, iar la ora 12,30 este programată deschiderea oficială a sărbătorii. În jurul orei 13, autoritățile locale vor fi prezente pe terenul de fotbal unde vor avea loc alocuțiuni, iar la 13,30 începe spectacolul folcloric alături de Ansamblul Folcloric „Meseșul” și formația Libavonat. Momentele vor fi urmate de un program distractiv pentru copii. Începând cu ora 15,30, programul continuă cu dansuri populare cu artiști cunoscuți. În jurul orei 17 va avea loc concursul pentru stabilirea celor mai bune sortimente de pălincă, iar de la 19, participanții sunt invitați la un recital susținut de Vigh Ibolya, un interpret de muzică populară și operetă. Din program mai fac parte și momente de sport extrem și episoade comice alături de tineri artiști de renume. Seara, sărbătoarea continuă cu un spectacol cu flăcări, iar la miezul nopții va avea loc un foc de artificii. Programul zilei se va încheia cu discotecă în aer liber. Duminică, ultima zi a sărbătorii, va continua la ora 10 cu o slujbă religioasă la Biserica Reformată din Camăr și cu un recital de poezie susținut în jurul orei 16. Organizatorii evenimentului sunt Fundația Pro Camăr și Primăria Camăr.
[…] Zilele comunei Camăr vor avea loc în perioada 28 – 30 iulie 2023. Se anunță trei zile cu atmosferă de petrecere. Programul va începe vineri, 28 iulie, la ora 19, cu un concert de muzică creștină, iar de la ora 22 va avea loc o discotecă în aer liber. Petrecerea va continua sâmbătă, 29 iulie, la ora 9, pe terenul de fotbal, cu delicii culinare locale, toate preparatele fiind gătite de voluntari, localnici și antreprenori din comună. La ora 10 va începe concursul de pălincă. Mostrele trebuie predate juriului până… Citeste mai mult […]