Trei şoferi cercetaţi penal

Trei şoferi s-au ales cu dosar penal, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au fost surprinşi conducând, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, fie fără permis ori cu permisul suspendat. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, prima infracţiune rutieră a fost constatată vineri, 27 septembrie, în jurul orei 23, de poliţiştii din Halmăşd. Astfel, aflaţi în serviciul de patrulare în afara localităţii Leşmir, aceştia l-au depistat în trafic pe Petru B., în vârstă de 51 de ani, din Şumal, care conducea un autoturism, iar la testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul a evidenţiat o îmbibaţie alcoolică de 1,00 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. A doua zi, respectiv sâmbătă, 28 septembrie, în jurul orei 4, poliţiştii de siguranţă publică din Jibou au oprit în trafic o autoutilitară proprietatea unei firme din Bistriţa, la volanul căreia se afla Horaţiu H., în vârstă de 22 ani, din Bistriţa, care nu avea permis de conducere. Tânărul este cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere. În aceeaşi zi, în jurul orei 17, poliţiştii rutieri din Zalău l-au identificat în trafic, pe bulevardul Mihai Viteazul, pe Liviu P. de 30 de ani, din Zalău, care conducea un autovehicul, deşi avea permisul suspendat. Potrivit sursei citate, pe numele acestuia au fost întocmite acte premergătoare pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

 

 

Leave a Comment