Trei persoane date în urmărire naţională pentru diferite infracţiuni au fost prinse de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Sălaj. Este vorba de un bărbat de 44 de ani din Șimleu Silvaniei și alți doi, din Zalău, tată și fiu. Bărbatul din Șimleu Silvaniei a fost condamnat de Judecătoria Zalău la un an și şase luni închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de “încălcarea ordinului de protecție”. Urmăriții din Zalău, un bărbat de 53 de ani și fiul acestuia de 26 de ani, au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de furt. Primul la pedeapsa de trei ani și două luni închisoare cu executare, iar cel de-al doilea, la doi ani și şase luni. Cei trei bărbați au fost încarceraţi în Centru de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sălaj, urmând să fie transferați în penitenciare, unde își vor executa pedepsele. Tot zilele trecute, polițiștii au încarcerat un bărbat din comuna Creaca, cercetat pentru comiterea infracțiunii de evadare. Acesta se afla în arest la domicile şi a încălcat obligațiile, în sensul că a părăsit locul de executare a măsurii, iar pentru nerespectarea măsurii instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia. De asemenea alte două persoane, cercetate într-un dosar, au fost reținute pentru 24 de ore, iar instanța a luat, față de aceștia, măsura arestării preventive pentru 30 de zile. „Polițiștii continuă cercetările în toate dosarele aflate în lucru, sub coordonarea unităților de parchet competente, în vederea administrării întregului probatoriu și luării măsurilor legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj.
Foto cu caracter informativ