Sancțiuni în valoare de peste 37.000 de lei au fost aplicate, în cursul zilei de marți – 31 ianuarie, de polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni de verificare a transportul public de persoane.
Controlul, desfășurat pe drumurile din județ, a vizat verificarea legalității activităţilor de transport rutier public de persoane, respectarea traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane și s-a avut în vedere situaţiile în care pasagerii sunt transportați în picioare, dar și verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.075 de lei, au reținut zece permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare. Polițiștii au testat cu aparatul etilotest 51 de șoferi care realizează acest tip de transport, pentru a identifica șoferii care au consumat băuturi alcoolice.
Polțiștii atrag atenția că astfel de activități vor continua toată săptămâna pentru prevenirea principalelor cauze de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic.
Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să păstreze permanent distanţa de siguranţă în mers, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.
[…] Sancțiuni în valoare de peste 37.000 de lei au fost aplicate, în cursul zilei de marți – 31 ianuarie, de polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni de verificare a transportul public Citeste mai mult […]