Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat în această dimineață pe drumurile publice din județ, pentru verificarea modului în care se efectuează transportul public de persoane. Verificările au evidențiat mai multe nereguli, iar polițiștii au aplicat opt sancțiuni contravenționale.
Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente; respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare; verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz; testarea tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport; valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului și depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate aproximativ 50 de vehicule destinate transportului public de persoane, fiind aplicate opt sancţiuni contravenţionale. Polițiștii continuă astfel de acțiuni pentru responsabilizarea conducătorilor auto, verificările având ca scop reducerea riscului rutier și adoptarea de către conducătorii auto a unui comportament preventiv în trafic. Având în vedere că se apropie începutul de an școlar, polițiștii le recomandă tuturor operatorilor de transport să se asigure că au valabile toate documentele prevăzute de legislația în vigoare și că șoferii sunt instruiți cu privire la respectarea regulilor rutiere.
[…] Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat în această dimineață pe drumurile publice din județ, pentru verificarea modului în care se efectuează transportul public de persoane. Verificările au evidențiat mai multe nereguli, iar polițiștii au aplicat opt sancțiuni contravenționale. Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente; respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor… Citeste mai mult […]