Traficul cu lemne continuă în județul Sălaj. Dovada clară în acest sens este o acțiune desfășurată de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în perioada 24 – 30 octombrie, în întreg județul pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
În cadrul acțiunii au fost aplicate sancțiuni de aproape 100.000 de lei și, în plus, s-au confiscat peste 340 de metri cubi de lemne.
În perioada precizată, polițiștii au realiazt 82 de controale, din care 69 pentru legalitatea transporturilor de lemne și 11 pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării.
De asemenea, oamenii legii au verificat opt depozite de lemne, 12 locuri destinate depozitării, dar și 112 mijloace de transport ale lemnului. Pe această cale, polițiștii atrag atenția că acțiunile, care vor continuă și în perioada următoare, au ca scop prevenirea și combaterea tăierilor ilegale, dar și a operațiunilor ilegale din domeniu silvic.
[…] Traficul cu lemne continuă în județul Sălaj. Dovada clară în acest sens este o acțiune desfășurată de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol » Mai multe detalii […]
[…] Traficul cu lemne continuă în județul Sălaj. Dovada clară în acest sens este o acțiune desfășurată de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Citeste mai mult […]
Observ că toate acțiunile realizate cu succes au fost efectuate de poliție! Cinste lor, dar avem în Salaj și Garda Forestiera, cu angajați plătiți cu salarii grase! Care este rostul lor, care este implicarea lor!??? Ani de zile de când funcționează nu au avut nici o acțiune de combatere a infracțiunilor silvice cu finalitate!