Doi tineri de 26 şi 28 de ani îşi vor petrece următoarele 30 de zile după gratii. Aceştia au fost reţinuţi joi, 21 ianuarie, de poliţiştii şimleuani, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, ulterior, pe numele lor, Judecătoria Şimleu Silvaniei emiţând mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Mai exact, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în 3 decembrie 2015, în jurul orei 13,30, poliţia a fost sesizată de un bărbat de 73 ani, din Şimleu Silvaniei, cu privire la faptul că, în noaptea de 2 spre 3 decembrie, în jurul orei 1,30, o persoană necunoscută a pătruns în locuinţa sa şi, în timp ce dormea, a fost lovit în zona capului cu un corp contondent, apoi cu pumnul în zona feţei, după care a părăsit locuinţa. Ulterior, vârstnicul a observat că din locuintă i-au fost sustrase un telefon mobil care se afla pe masă şi suma de 36 de lei dintr-un sertar.
Două săptămâni mai târziu, poliţiştii şimleuani au fost sesizaţi de un localnic despre faptul că în seara zilei de 17 decembrie, la ora 21,30, persoane necunoscute au pătruns, prin efracţie, în locuinţa vecinului său de 73 ani, pe care l-au agresat fizic şi i-au sustras telefonul mobil.
În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, suspecţii, F.R. de 28 ani, din Şimleu Silvaniei şi V.P. de 26 ani, din Pericei, au fost prinşi în cursul zilei de joi, pe raza localităţii. Prejudiciul cauzat în cele două fapte este de aproximativ 300 lei, fiind recuperat 70 la sută şi urmează a fi restituit părţii vătămate. „Astfel, în baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, cei doi tineri au fost reţinuţi joi, 21 ianuarie, iar vineri au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Pe numele acestora, Judecătoria Şimleu Silvaniei a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii de tâlhărie, ulterior, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj”, au declarat reprezentanţii IPJ Sălaj.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.