Sorin P., şoferul de 26 de ani, care a accidentat un bărbat, în vârstă de 56 de ani, sâmbătă noaptea, a încercat să fugă din ţară, după ce a fost identificat de poliţiştii sălăjeni. Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, tânărul zălăuan a fost prins în timp ce încerca să părăsească ţara prin vama Borş. „În data de 28 aprilie, şoferul a fost dat în cosemn la frontieră, în cursul nopţii trecute fiind prins în timp ce încerca să părăsească teritoriul ţării prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş”, a precizat Tincuţa Dumuţa.
Sorin P. a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Pe numele acestuia au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru următoarele infracţiuni: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Reamimtim că sâmbătă, 27 aprilie, în jurul orei 23,20, Marinică T., din Zalău, s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii, în zona Astralis, prin loc marcat şi semnalizat, moment în care a fost lovit de un autovehicul, care, potrivit explicaţiilor IPJ Sălaj, a părăsit imediat locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Presupusul autor al accidentului a fost identificat duminică, 28 aprilie, în jurul orei 12, în persoana numitului Sorin P., în vârstă de 26 de ani din Zalău.
Victima accidentului de sâmbătă, internata la Terapie Intensivă
Zălăuanul, în vârstă de 56 de ani, accidentat sâmbătă, 27 aprilie, pe trecerea de pietoni, din zona Astralis, a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în jurul orei 23,45, prezentând multiple traumatisme, hemoragie subarahnoidiană, fractură de os zigomatic, precum şi fractură la nivelul ambelor gambe. Potrivit Codruţei Puşcaş, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, pacientul a fost tratat la UPU Sălaj, după care a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a spitalului, unde se află şi în prezent sub supraveghere medicală, prognosticul medicilor fiind rezervat în ceea ce priveşte evoluţia stării de sănătate a acestuia.
Comunicatele poliţiei sunt suspecte.
De ce nu publică numele criminalului ?
De ce l-a prins după 12 ore ?
Nu cumva nemernicul a fost beat ?
În acest regim putred şi corupt, mă tem că poliţia încearcă să facă scăpat pe acest golan !!
Am m-ai scris si cu alte ocazii ce trebuie facut. dar se pare ca nu se vrea. Trebuie inaltate trecerile de pietoni, inclusiv linia dinaintea ei. Soferii apropiinduse de trecere vor incetini obligator, pentru ca in caz contrar isi rup masinile. Vor injura la inceput dar se vor obisnui si asa se vor salva vieti. Daca sunteti actionari la fabrica de sicrie; continuati la fel ca pina acum domnilor din primarii.
numele autorului este POP SORIN CIPRIAN