Tânără urmărită la nivel naţional, prinsă de poliţişti

O tânără de 20 de ani, din comuna Someş Odorhei, bănuită de comiterea unei infracţiuni de furt calificat, faptă comisă în luna ianuarie a acestui an, a fost prinsă de poliţiştii din Jibou, în colaborare cu colegii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş. Aceasta a fost dată în urmărire naţională din 19 februarie, iar pe numele ei Judecătoria Jibou a emis mandat de arestare preventivă, încă din 18 februarie, pentru 30 de zile. În prezent, tânăra se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

 

Leave a Comment