O tânără însărcinată, în vârstă de 20 de ani, a fost atacată de un câine metis. În urma strigătelor repetate, mai multe persoane i-au sărit în ajutor pentru a îndepărta câinele. Incidentul a avut loc vineri, 10 iulie, în jurul orei 21.00, pe strada Lăutarilor din Jibou. Un echipaj de jandarmerie, aflat în patrulare, s-a autosesizat cu privire la cele întâmplate și s-a deplasat la fața locului reușind să-l identifice pe proprietarul câinelui. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, tânăra prezenta mușcături în zona membrului inferior stâng, a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Jibou pentru acordarea de îngrijiri medicale. Față de proprietarul câinelui, un bărbat de 24 de ani din Jibou, jandarmii au întocmit acte de sesizare privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Ordonanța de urgență nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, respectiv ”neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”. ”Actele de sesizare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea continuării cercetărilor”, au precizat reprezentanţii IJJ Sălaj.
Foto cu caracter informativ
Legislația e blândă cu posesorii de câini agresivi, cum e cu toți delincvenții și infractorii. Așa că e mai bine să vă feriți. Aveți de grijă dacă treceți pe str. Ioan Mango nr. 17, Zalău acolo este un câine agresiv pe care dobitocul de stăpân îl mai scapă pe stradă !