Doi tineri, de 21, respectiv 22 de ani, din judeţele Alba şi Sălaj – municipiul Zalău, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, au fost prinşi în noaptea de marţi spre miercuri (16/17 iulie a.c.), de poliţişti. Cei în cauză au fost reţinuţi şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă.
În noaptea de 16 iulie, la ora 23, Poliția Municipiului Zalău a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un bărbat de 30 de ani, din comuna Pericei, cu privire la faptul că, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, a fost abordat de două persoane necunoscute (un bărbat și o femeie), care l-au invitat la un local din zonă, pentru a consuma împreună băuturi alcoolice. Bărbatul a refuzat să intre în local, cei trei şi-au continuat împreună drumul, iar după câţiva metri, tânărul l-a lovit pe bărbat cu cotul în zona capului şi, împreună cu însoțitoarea lui, i-au sustras din buzunar suma de 350 de lei.
Verificările efectuate de poliţişti au dus în scurt timp la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din judeţul Alba şi o tânără de 22 de ani, din municipiul Zalău. Din prejudiciul cauzat s-a recuperat aproximativ 90 la sută.
În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, cei în cauză au fost reţinuţi, miercuri 17 iulie a.c., şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Cercetările continuă pentru documentarea activităţii infracţionale.
UPDATE 18 IULIE
Cei doi tineri au fost arestați preventiv în cursul zilei de joi, mandatul de arestare fiind emis pe 30 de zile. Cei doi au fost încarcerați în arestul IPJ Sălaj, în cursul zilei de joi.