Poliţiştii Biroului Rutier, împreună cu cei la ordine publică, au oprit pentru un control de rutină, marţi, 27 octombrie, în jurul orei 21, un bărbat de 35 de ani, care conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiu. Acesta a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Întrucât avea un comportament necorespunzător, şoferul a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea efecturării analizelor. De asemenea, în maşină au fost găsite substanţe în privinţa cărora poliţiştii au avut suspiciunea că ar fi substanţe interzise. Acestea au fost ridicate în vederea efectuării analizelor de laborator, în continuarea cercetărilor. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.