Peste 130 de sacţiuni contravenţionale au fost aplicate, în doar două zile, de poliţiştii rutieri. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, activităţile desfăşurate la nivelul judeţului de către oamenii legii în perioada 16-17 decembrie, pentru prevenirea încălcării normelor rutiere de către conducătorii de vehicule s-au concretizat în 136 de sancţiuni contravenţionale aplicate pentru: nerespectarea regimului de trece la nivel cu calea ferată (19), a legislaţiei incidente transportului public de persoane în regim taxi (38) şi altor norme rutiere. De asemenea, s-au constatat patru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Pentru defecţiuni tehnice, poliţiştii au retras patru certificate de înmatriculare şi au reţinut cinci permise de conducere, din care patru pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice (o infracţiune şi trei contravenţii). Şi un biciclist a fost sancţionat contravenţional, după ce a fost surprins în trafic sub influenţa băuturi alcoolice.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au controlat 582 de conducători auto, din care 110 au fost taximetrişti. „Acţiunile zilnice ale poliţiştilor rutieri au continuat până în data de 20 decembrie, cu accent pe combaterea depăşirii regimului legal de viteză şi a conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice. La toate acţiunile au participat şi Poliţiştii Biroului Judeţean de Transporturi Sălaj”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj.
de ce aceste actiuni nu sunt zilnice? de ce nu sunt pornite radarele fixe din oras si cei cu cele mobile sa acopere alte zone? de ce politia poarta de grije la cei ce incalca legea?