În perioada 20-26 august, poliţiştii de ordine publică, investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, împreună cu colegii lor de la Secţia 1 Poliţie Rurală Zalău, au acționat cu efective mărite pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale, dar şi recuperarea prejudiciilor în cauzele penale instrumentate. Astfel, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni şi au aplicat 303 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 65200 lei.
Din totalul sancţiunilor aplicate, 159 au fost la regimul circulaţiei rutiere, 124 la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, patru la Legea 55/2020, opt la Ordonanţa de Urgenţă 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative. De asemenea, au fost reţinute cinci permise de conducere şi 10 certificate de înmatriculare.
Pe lângă abaterile constatate, polițiștii au soluţionat 19 dosare, majoritatea dintre acestea au ca obiect infracţiuni de natură judiciară şi au aplanat nouă stări conflictuale.
M. S.