Poliţiştii Biroului Rutier au reţinut 12 permise de conducere, şase certificate de înmatriculare şi au aplicat aproape 300 de sancţiuni contravenţionale. Şi asta doar într-o săptămână, în perioada 10-16 septembrie, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, în urma cărora au aplicat 298 sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 46206 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii reţinut 12 permise de conducere, dintre care patru pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului, două pentru neacordare de prioritate vehiculelor, două pentru circulaţie pe sensul opus şi câte unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, depăşire neregulamentară şi nerespectarea semnalului poliţistului rutier. Au fost retrase şi şase certificate de înmatriculare. De asemenea, în perioadaprecizată, poliţiştii au mai constatat cinci infracţiuni, dintre care trei de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi două de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. “Recomandăm în continuare conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie, iar la efectuarea oricărei alte manevre să se asigure că aceasta poate fi efectuată în condiţii de siguranţă.Drum bun, fără evenimente rutiere!”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.