Ample cercetări sunt efectuate de polițiștii sălăjeni într-un dosar penal întocmit pentru punerea în circulație a unor produse contrafăcute. Joi, 24 aprilie, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost oprit de oamenii legii în Jibou pentru efectuarea unui control. Originar din comuna clujeană Florești, șoferul se deplasa în acel moment pe strada 1 Mai din oraș.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit în autoturismul acestuia peste 140 de articole vestimentare, încălțăminte, marochinărie și parfumuri. Produsele purtau logo-uri identice sau asemănătoare cu branduri populare în România. Valoarea totală a mărfurilor contrafăcute este de aproape 39.000 de lei și au fost indisponibilizate de autotități. Polițiștii sălăjeni vor continua cercetările în acest caz.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, după cum au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.