Peste 450 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultima săptămână, de către poliţişti sălăjeni şoferilor care au depăşit viteza legală. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au precizat că, în perioada 12-18 octombrie, toate structurile de poliţie cu atribuţii pe linie de circulaţie rutieră din judeţ, au executat acţiuni punctuale pe linia respectării regimului legal de viteză, în principal, pe tronsoanele de drumuri publice pe care au fost înregistrate evenimente rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză. „Obiectivele acestor acţiuni au fost desfăşurarea de acţiuni specifice punctuale pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, axate în principal pe depăşirea limitei legale de viteză, precum şi asigurarea fluenţei traficului rutier, prin prezenţa activă a efectivelor de poliţie pe sectoarele de drum cu trafic intens şi risc rutier ridicat”, a explicat sursa citată.
Astfel, cu această ocazie, în intervalul menţionat, au fost aplicate 454 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 95.340 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere, din care 14 pentru depăşirea vitezei cu peste 50 de kilometri/oră, şapte pentru depăşire neregulamentară, patru permise au fost reţinute pentru defecţiuni tehnice la mecanismul de direcţie şi sistemul de frânare şi două pentru alcool. De asemenea, tot în perioada analizată, au fost constatate 13 infracţiuni, opt la regimul circulaţiei rutiere şi cinci de altă natură.