Subofiţeri ai Jandarmeriei Sălaj, avansaţi în grad

 

Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj a găzduit vineri, 31 iulie, festivitatea prilejuită de avansarea în gradul următor, la termen, a unui număr de şaisprezece subofiţeri. Activitatea solemnă de înmânare a noilor grade s-a realizat în cadrul unui ceremonial militar şi „reprezintă un prilej de bucurie şi de recunoaştere a meritelor celor care, pe parcursul anilor, şi-au îndeplinit atribuţiile prevăzute de funcţiile pe care sunt încadraţi”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului.
Astfel, conform Ordinului Inspectorului Şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, subofiţeri în activitate care au împlinit stagiul minim în grad sau îl vor împlini până în 31 decembrie 2015 şi îndeplinesc şi celelalte condiţii legale, au fost înaintaţi în gradul următor, la termen, în gradul de plutonier adjutant şef doi subofiţeri şi în gradul de plutonier major – paisprezece subofiţeri. „Această avansare aduce o creştere a responsabilităţii, precum şi un nivel mai ridicat al standardelor pentru îndeplinirea misiunilor”, au mai spus oficialii IJJ Sălaj.

 

Leave a Comment