În Clădirea Transilvania, în data de 17 august, a avut loc premiera mult așteptatului spectacol „Rătăcirea” de Doru Vatavului, în regia lui Irisz Kovacs. Evenimentul a fost un succes, toate biletele fiind vândute înainte de premieră, spectacolul jucându-se cu casa închisă. Scenografia, realizată de Oláh Réka și coloana sonoră originală semnată de Alexandra Chira și Adrian Piciorea, au contribuit la crearea unei atmosfere unice care a captivat publicul. Distribuția, formată din actorii Pamela Iobaji, Ana Maria Marin, Cabiria Morgenstern, Nicoleta Moscalenco, Teona Stavarachi și Visarion Udatu, a reușit să transmită cu emoție și profunzime povestea complexă a spectacolului. Având în vedere interesul extraordinar al publicului și a epuizării rapide a biletelor, Asociația Pro Teatru a decis să organizeze o reprezentație suplimentară în data de 23 august, la ora 19, tot în Clădirea Transilvania. Cei care doresc să participe la acest eveniment pot achiziționa biletele online, accesând link-ul www.entertix.ro. Numărul de locuri este limitat la 50. Spectacolul „Rătăcirea” este parte a unui proiect cultural de Administrația Fondului Cultural Național. Pentru informații suplimentare, publicul este invitat să contacteze organizatorii la numărul de telefon: 0743860457.
[…] Teona Stavarachi și Visarion Udatu, a reușit să transmită… Articolul Spectacolul „Rătăcirea”, reprezentație suplimentară la cererea publicului apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Cu casa inchisa la 50 locuri oferite si tragem concluzii ale unui interes EXTRAORDINAR. Era extraordinar de era cu sala arhiplina la Casa de Cultura a Sindicatelor, la aproape 600 locuri. Numa’ zic.