Magistrații Tribunalului Sălaj l-au condamnat pe Călin Florin Pop, tânărul din Mineu care, anul trecut, a fugit de echipajele de poliție pentru că era băut, nu avea permis de conducere valabil și conducea o mașină cu numere false de înmatriculare, dar și pentru tentativă de omor, la aproape 13 ani de pușcărie. Decizia instanței nu este definitivă
„Soluția pe scurt: 1. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul PCF la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 2. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul PCF la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. 3. În baza art. 334 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul PCF la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. 4. În baza art. 334 alin. 2 Cod penal, condamnă inculpatul PCF la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. 5. În baza art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 şi art. 189 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 Cod penal, condamnă inculpatul PCF la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o durată de 4 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1 şi 2 şi art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, de 3 ani închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închsioare şi respectiv de 10 ani închisoare, iar la pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte patru pedepse, respectiv 2 ani şi 10 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani şi 10 (zece) luni închisoare” este o parte din decizia magistraților.
Scene de groază
Vă reamintim că, anul trecut, după ce polițiștii au primit un apel prin 112 în care se reclama faptul că un autoturism circulă haotic de pe o banda pe alta pe un bulevard din Zalău, toate echipajele s-au mobilizat pentru identificarea șoferului. Conform Europol, sindicatul polițiștilor, la scurt timp, autoturismul a fost reperat de un echipaj de ordine publică, iar la semnalele polițiștilor șoferul a accelerat, și-a continuat drumul, chiar cu riscul de a-i lovi pe polițiști. Imediat după, un alt echipaj rutier a format un baraj în încercarea de a-l opri. Și de această dată, unul dintre polițiști a fost nevoit să sară în scuar pentru a nu fi luat pe capotă. Din acest moment, și după ce deja exista confirmarea că autoturismul are aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, au fost anunțate și echipajele din județ pentru a oferi sprijin. În același mesaj se mai arată că au urmat zeci de kilometri de goană prin localitățile din județ, cu foarte multe momente critice, în care șoferul fugar ce rula cu viteză era pe punctul să producă mai multe accidente grave, punând în pericol atât pe ceilalți șoferi și pietoni. În tentativele disperate de a-l opri, unul dintre echipaje a încercat să depășească autoturismul și să îl determine să oprească în siguranță, dar șoferul fugar a virat de mai multe ori stânga, pentru a scoate autospeciala de poliție în afara carosabilului. În final, polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare și au tras peste 25 de cartușe în aer pentru a-l soma să oprească, iar apoi văzând că își continuă goana periculoasă ultimele cartușe le-au tras spre roțile autoturismului, fără ca șoferul să dea semne că se conformează. „După ce a văzut că are mai multe echipaje pe urmele sale, șoferul fugar a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o pădure, pe un drum foarte accidentat. Chiar dacă pe moment i-au pierdut urma, datorită mobilizării exemplare a polițiștilor, au găsit autoturismul abandonat și l-au identificat la scurt timp pe șofer care a fugit. Motivul acestei goane dramatice l-a reprezentant alcoolemia de 0,83 mg/alcool în aerul expirat, faptul că nu deținea permis de conducere, că a condus un autoturism neînmatriculat și că a condus un autoturism cu numere false. Pe parcursul urmăririi însă, pentru faptul că și-a expus cei doi prieteni, care erau pe bancheta din spate, riscului de a fi împușcați s-a reținut și infracțiunea de tentativă la omor. Iar pentru că a încercat să îi ia pe capotă pe polițiștii care i-au efectuat semnalele de oprire, se impune și reținerea infracțiunii de ultraj”, a mai punctat Europol. „Apreciem intervenția promptă și implicarea de care au dat dovadă colegii noștri ca să oprească o tragedie pe care acest șofer inconștient putea să o genereze, având în vedere starea psiho-fizică în care se afla, dar și faptul că era capabil de orice pentru a scăpa de poliție. Drept dovadă, unul dintre prietenii lui, a ajuns să fie rănit de un glonț în timpul urmăririi, lucru pe care șoferul și l-a asumat în momentul în care nu doar că a urcat băut la volan, dar a și refuzat să oprească preț de mai mulți kilometri când a fost somat prin cartușele trase în aer de polițiști”, a încheiat Europol.
Fotografie cu caracter ilustrativ
[…] Magistrații Tribunalului Sălaj l-au condamnat pe Călin Florin Pop, tânărul din Mineu care, anul trecut, a fugit de echipajele de poliție pentru că era băut, nu avea permis de conducere valabil și conducea o mașină cu numere false de înmatriculare, dar și pentru tentativă de omor, la aproape 13 ani de pușcărie. Decizia instanței nu este definitivă „Soluția pe scurt: 1. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul PCF la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de… Citeste mai mult […]
[…] Magistrații Tribunalului Sălaj l-au condamnat pe Călin Florin Pop, tânărul din Mineu care, anul trecut, a fugit de echipajele de poliție pentru că era băut, nu avea permis de conducere valabil și conducea o mașină cu numere false de înmatriculare, dar și pentru tentativă de omor, la aproape 13 ani de pușcărie. Decizia instanței nu este definitivă „Soluția pe scurt: 1. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul PCF la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de… » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]