Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” al judeţului Sălaj a organizat şi desfăşurat în cursul zilei de joi, 25 februarie, un exerciţiu cu forţe în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în cazul producerii unei explozii urmate de un incendiu la o unitate hotelieră din centrul municipiului Zalău – hotel Porolissum. Astfel, în execiţiul de simulare au fost implicate două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerea grea cu Punctul Medical Avansat (PMA), autoscara mecanică, trei ambulanţe SMURD şi grupa operativă a inspectoratului. În cadrul acestui exerciţiu de amploare a fost activat şi Planul Roşu de Intervenţie” deoarece s-a simulat existenţa unor victime multiple suprinse în clădirea hotelului din centrul oraşului în momentul producerii situaţiei de urgenţă. Astfel, alături de forţele ISU au participat şi echipaje ale ambulanţei, poliţiei, jandarmeriei şi personal medical din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe – SMURD Zalău. Potrivit reprezentanţilor ISU „Porolissum” al judeţului Sălaj prin realizarea acestui exerciţiu de simulare s-a avut în vedere câteva obiective generale şi anume: cunoaşterea particularităţilor de intervenţie pentru stingerea incendiului în unităţi hoteliere; verificarea capacităţii de intervenţie a timpului de răspuns, a timpilor de realizare a dispozitivului premergător şi de intervenţie; verificarea modului de amplasare a Punctului Medical Avansat şi intervenţia echipelor de „căutare –salvare” pentru salvarea persoanelor rănite şi modul de organizare a tirajului de evacuare a victimelor împreună cu personalul celorlalte servicii publice de asistenţă medicală de urgenţă şi activarea Planului Roşu de intervenţie.