Șimleuan reținut de polițiști pentru distrugere și încălcarea ordinului de protecție

Un șimleuan în vârstă de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și este acuzat de comiterea infracțiunii de distrugere. Bărbatul este cercetat și în cadrul unui dosar penal pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, pe care nu l-ar fi respectat. Acesta se afla în vizorul autorităților, supravegheat prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. Bărbatul avea montat un dispozitiv de monitorizare pe o brățară, pe care ar fi rupt-o.

Duminică dimineață, polițiștii zălăuani au fost sesizați asupra faptului că, în numele șimleuanului, au fost declanșate alerte de apropiere, semn că acesta ar încălca prevederile ordinului de protecție ce-l viza. Cu atât mai mult, nu ar fi răspuns apelurilor efectuate pe telefonul asociat dispozitivului de monitorizare.

Bărbatul a comis-o din nou

Scena s-a repetat câteva ore mai târziu, la ora 23.46. Oamenii legii au fost din nou sesizați cu privire la o nouă alertă de apropiere emisă în numele lui. Nici de această dată, bărbatul nu a răspuns apelurilor telefonice.

Și nu doar că a încălcat ordinul de protecție emis de autorități, ba chiar a recurs la un gest pentru care va răspunde în fața legii. Bărbatul și-ar fi rupt brățara pe care era montat dispozitivul de urmărire, pe care ulterior l-ar fi aruncat. Pentru toate acestea, bărbatul va fi prezentat unui procuror pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun în acest caz, iar cercetările vor fi continuate de polițiști.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Leave a Comment