O adolescentă de 17 ani a fost victima într-un accident de circulație ce a avut loc în 2 aprilie, pe Drumul Judeţean 108S, în localitatea Şimişna. Şoferul care a provocat accidentul conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, în noaptea 1 spre 2 aprilie 2019, după miezul nopţii, șoferul unui autoturism, un tânăr de 19 ani din comuna Ileanda, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe sectorul de drum menţionat, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un gard.
Şoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Evenimentul s-a soldat cu rănirea adolescentei de 17 ani, din comuna Şimişna, pasageră pe locul din dreapta faţă în autoturism. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă.