Judecătorul Patrițiu Dărăban, reținut vineri de către procurorii DIICOT Sălaj, are o vechime de peste trei decenii în sistemul judiciar. Magistratul ocupă funcția de vicepreședinte al Tribunalului Sălaj de șase ani, în 2015 el încercând fără succes să câștige concursul organizat de către Institutul Național al Magistraturii pentru șefia instanței sălăjene.
Locuința lui Dărăban a făcut obiectul unor percheziții domiciliare efectuate în dimineața zilei de 26 februarie de către procurorii DIICOT Sălaj cu sprijinul BCCO, judecătorul fiind suspectat că ar fi săvârșit ilegalități în procesul de lichidare al societăților Eurocard 2000 și Eurocard 2007 deținute de către afaceriștii Ioan Huluban și cumnatul său, Ioan Galiș.
Procurorii au solicitat Consiliului Suprem al Magistraturii avize pentru reținerea și arestarea preventivă a judecătorului, însă au primit aprobare doar pentru demersul din urmă. Așa se face că Patrițiu Dărăban nu s-a numărat printre cei șapte suspecți care au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în arestul Poliției. În schimb, el a fost prezentat, sâmbătă, Curții de Apel Cluj, cu propunere de arestare preventivă, alături de cele șapte persoane reținute pentru 24 de ore: Ioan Huluban, Ioan Galiș, Malvina Galiș, Ioan Abrudan, doi polițiști de la Serviciul de Poliție Rutieră Sălaj și un lichidator clujean.
Ședința de judecată a instanței clujene a durat câteva ore, soluția urmând să fie comunicată în cursul zilei de duminică.
Până la această oră, Tribunalul Sălaj nu a primit vreo înștiințare cu privire la situația în care se află Patrițiu Dărăban. “Oficial nu am primit nimic de la procurorii DIICOT. Am văzut doar ce a apărut în aceste zile în presă”, ne-a declarat Costin Moldoveanu, purtătorul de cuvânt al instanței sălăjene.
Potrivit sursei citate, CSM a aprobat cererea de pensionare a vicepreședintelui Tribunalului Sălaj, începând cu data de 1 martie. “Decretul privind eliberarea lui Dărăban din funcția de judecător, prin pensionare, nu a fost semnat încă de către președintele României”, a mai spus oficialul Tribunalului.
Dacă ăsta edte sfarsitul carierei ganditi-va cum a fost parcursul carierei sale!
Rusine ho.ule! Dacă t prind p strada te rup! Mi-ai ruinat viata!
vai de capul celor a caror soarta a fost decisa de acest domn, de-a lungul anilor!!!
Un personaj dubios precum numele, incompetent si corupt. Haideți să depunem reclamații la Diicot toti care am fost nedreptățiți de acest individ.
Asta a nenorocit foarte multi oameni.Hotararile le dadea efectiv cu ura in dispretul legii si a justitiabililor.Ce credibilitate poate avea justitia in ochii cetatenilor.ZERO.ZERO.ZERO.Ingrijorator este faptul ca sunt multi ,foarte multi Darabani in sistem.Sunt zeci de judecatori arestati pentru luare de mita altii sunt condamnati definitiv.Un judecator cu experienta membru CSM a spus public ca 7-sapte judecatori din 10 i-au MITA.
*iau. Ia si tu o carte pana una alta. Lasa barfa, ti-ar fi mai benefic sa lecturezi ceva.
Am avut de a face cu sistemul de ,,justitie,,romanesc si m-am lamurit pe propria piele de injustetea ,CORUPTIA si ticalosia care-l caracterizeaza.Am avut cauze la instante de contecios administrativ si fiscal,instante superioare CA si ICCJ, sa nu se inteleaga ca am avut vreo problema cu legea penala.Si mai sunt vreo zece mii de romani care si-au cautat dreptatea la CEDO.Da oare faptul ca Romania are cele mai multe cauze pierdute la CEDO nu spune nimic despre ticalosia celor care impart dreptatea pe plaiurile mioritice/?iN ce priveste cititul cartilor am citit destul numa ca asta nu ajuta deloc cand ajungi in fata unei instante romanesti unde poti sa mori cu dreptatea-n mana.
Sa intelegem din articol ca au fost mai multe perchezitii sau doar una, …dar la plural suna mai bine, nu ? Si inca ceva, ne-am obisnuit cu ziaristii care te fac vinovat inaintea hotararii instantei, ma intreb daca le-ar place si lor sa fie facuti vinovati public inainte de a fi judecati, de exemplu pentru calomnie, plagiat, scurgere de informatii, etc.
După ce a trăit zeci de ani cu salarii sfidătoare, pentru acest judecător urmează o pensie specială neruşinată. Şi tot nu i-a ajuns, mai ţineţi minte leprele care cereau salarii sfidătoare pentru judecători, cică pentru a nu fi corupţi ? Nu întâmplător, acest regim, putred şi corupt, are o castă de judecători !
ati schimbat titlul !!! din sfarsit rusinos in moment delicat. V-ati dat seama ca si profesia de jurnalist are reguli de etica, dar cam tarziu… dupa ce ati scris porumbelul. Mai invatati putina deontologie si etica domnilor ziaristi, ca de gramatica pentru unii e prea tarziu, ca sa putem si noi cititorii sa spunem ca va faceti munca bine si nu de mantuiala ca si cei despre care scrieti.
Ce ti se pare asa deplasat in cuvântul rusonos când seful ” dreptatii” judetene e luat pe sus de diicot. Sigur…functioneaza gargara cu prezumtia de nevinovatie nimic de zis dar chiar si asa…oamenii aia nu abereaza când îl duc pe vicele tribunalului judetean in fata instantei in vederea arestării preventive iar Consiliul Superior al Magistraturii spune DA. Hai sa nu mai folosim manusi din dantela ca e penibil…
Bine spunea cineva că s-a format o „castă”a judecătorilor,cu salarii care i-au rupt de realitate.Aceste salarii nesimțit de mari raportat la societatea românească nu i-au făcut mai cinstiti ci doar le-a „crescut” pretul! Ar trebui umanizati cu salarii de 5-6 mii de lei să fie mai ancorati in cotidianul societății.
ba procurorilor ia luati dosarele grele de lichidare si vedeti cum.apare o triula formata.din trei lichidatori.acceasi si tov.daraban.toata lumea stia da se onchidea ochii.chiar si sri
Gicule, asta cu BA suna urat, unu la mana. Doi, procurorii degeaba iau la mana daca mai sus li se da peste bot. Intelegi tu cum vine treaba?
Daraban e total nevinovat, de aceea n-a fost incatusat, n-au nimic concret impotriva lui si se va dovedi curand!
Daraban nevinovat…chiar ne credeti prosti. Daraban si lichidatorii lui au nenorocit Salajul. Sa se adune toti cei care au fost inselati de acest individ fara scrupule si sa depuna acum plangeri penale ca a sosit momentul.Uniti-va si luptati! Totu stim ca au fost multe dosare manarite nu doar acesta. Povestiti-va acum intamplarile cu acest JUDECATOR si cum a distrus el vietiile oamenilor
D-zeu asa sa-i ajute precum a dat hotarari si decizii.A fost un mare calau,a dat deciziile in functie de ce obligatii avea fata de inculpat.Dar nu va faceti griji asa sunt toti judecatorii,procurorii si avocatii care-i incurajeaza sa ia mita.A distrus multe vieti si pt faptul ca nu avea o familie solida,era un clampau singuratic.nimic nu-l impresiona era de o duritate incredibila si se considera puternic pt ca dispunea dupa bunul sau plac de viata UNOR inculpati care nu erau asa de vinovati precum ii judeca el.
Bunul Dumnezeu sa-i ajute sa ajunga acolo unde i-a trimis EL pe nedrept pe multi oameni,a distrus familii fara mila,fara discernamint,doar ca sa iasa el in evidenta cit este de dur si de neclintit in decizii.Ajuta-i Doamne sa doarma si EL acolo cu 2 sau 3 in pat si sa-l impinga jos din pat,apoi sa faca planton de la ora 02 la ora 04,saptaminal.AJUTA-L DOAMNE>>>