Șeful DNA, îngrijorat de efectele unei legi

Șeful Direcției naționale Anticorupție, procurorul sălăjean Crin – Nicu Bologa, a vorbit zilele trecute despre o lege controversată care în opinia sa ar putea favoriza săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală cu prejudiciu de până la 100.000 de euro, implicit pe cei ce le săvârșesc. Șeful Direcției Naționale Anticorupție a spus că această lege i-ar putea scăpa de pedepsele cu închisoarea pe cei implicați în astfel de fapte, având limita de prejudiciu menționată. Aceasta în condițiile în care cei vinovați ar înapoia prejudiciul. Crin Bologa a spus că, pe de o parte, legea ar ajuta statul la recuperarea pagubelor, dar pe de altă parte ar putea încuraja faptele din acest spectru infracțional. „Este și o lege bună și o lege rea, depinde care sunt efectele mai bune sau mai rele. Ajută la recuperarea prejudiciilor, dar eu cred că va stimula infracționalitatea și cu cât infracționalitatea va fi mai mare cu atât vor avea posibilități să achite sumele de bani pe care le-au sustras de la bugetul public. Deci este o stimulare a activității infracționale în așa mod încât se știe statistic că noi nu vom descoperi niciodată toate faptele de evaziune fiscală săvârșite de o persoană pe care o prindem și atunci de fiecare dată se va putea aprecia că, dacă fac evaziune fiscală și voi fi prins, voi plăti cu un procent de 20 la sută în plus”, a spus șeful DNA, Crin Bologa, la postul de radio Europa FM. Procurorul-șef a mai precizat că, și în cazul în care legea va fi modificată, aceasta „și-a produs efectul și se va aplica legea penală mai favorabilă”. „Toată evaziunea fiscală săvârșită azi sau când va intra în vigoare modificarea, cei cercetați sau trimiși în judecată vor putea să plătească și vor scăpa. Numai de la modificări în viitor.” Președintele Klaus Iohhanis a promulgat, în 31 martie, legea care prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă, fără condamnare la închisoare, în cazul în care cei ce sunt acuzați de evaziune fiscală, până la 100.000 de euro, care achită integral prejudiciul.

Foto © Inquam Photos/Octav Ganea

 

Leave a Comment