Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” (BJS) Sălaj va găzdui joi, 26 februarie, începând cu ora 16,30 – „Şcoala Părinţilor”. Este vorba despre un seminar dedicat părinţilor, aflat în organizarea instituţiei precizate, cu participarea unor specialişti în domeniul psihologiei şi psihopedagogiei. Potrivit organizatorilor, în cadrul seminarului intitulat „Copilul răsfăţat – copilul alintat. Limita dintre a iubi şi a răsfăţa” vor fi abordate diferite teme: „Cum recâştigi controlul asupra copilului răsfăţat”, „Cum să eviţi răsfăţul”, „9 semne că ai un copil răsfăţat” şi „Ce fel de mamă eşti?”. Programul se adresează părinţilor, iar intrarea este liberă. De precizat este faptul că, părinţii sau bunicii care vor să participe la această întâlnire, pot să-şi lase copiii la joacă la „Căsuţa Copiilor” – cartierul Brădet, unde, de asemenea, intrarea pentru aceşti copii este liberă începând cu ora 16.
Un astfel de semninar a avut loc şi în cursul lunii trecute, activitatea bucurându-se de un număr însemnat de părinţi.