Elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău, împreună cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj, au plantat, în perioada 1-5 aprilie, în curtea şcolii puieţi de molizi şi stejar, marcând astfel un eveniment devenit deja o tradiţie la nivel naţional, şi anume „Luna Pădurii”.
Săptămâna 1 – 5 aprilie a fost mult aşteptată de copiii de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău. Activităţile desfăşurate au cuprins diferite domenii de activitate printre care şi protecţia mediului.
În această perioada se sărbătoreşte şi „Luna Pădurii”, respectiv între 15 martie şi 15 aprilie, fiind considerată unul dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice. Ea reprezintă o sărbătoare dedicată reînvierii naturii şi o modalitate de sensibilizare a publicului în acelaşi timp.
În această perioada se sărbătoreşte şi „Luna Pădurii”, respectiv între 15 martie şi 15 aprilie, fiind considerată unul dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice. Ea reprezintă o sărbătoare dedicată reînvierii naturii şi o modalitate de sensibilizare a publicului în acelaşi timp.
Pentru a marca acest eveniment, devenit deja o tradiţie la nivel naţional, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj au plantat în curtea Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, puieţi de molizi şi stejar, împreună cu clasa a IV-a G sub îndumarea doamnei institutor Elekes Erika şi clasa a II-a G sub îndrumarea doamnei institutor Bodis Magdalena. Elevii au participat cu drag la acest eveniment nu doar ca simpli spectatori. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj, micuţii au dovadă de cunoştinţe ample legate de protejarea arborilor, a animalelor şi păsărilor cărora pădurea le oferă adăpost sigur şi hrană. Scopul activităţii desfăşurate a fost formarea şi dezvoltarea cunoştinţelor ecologice, stimularea curiozităţii faţă de mediul înconjurător şi a modului în care copiii pot contribui la ocrotirea şi protejarea pădurii.
Mediul înconjurător aparţine tuturor, iar eforturile de a-l proteja trebuie să ne apropie în misiunea comună de menţinere a unui mediu nealterat pentru generaţiile viitoare.