Reprezentații Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj au anunțat că aproximativ 70 de cadre didactice au primit aviz favorabil în vederea ocupării funcțiilor de director sau director adjunct, posturi vacante începând cu data 9 ianuarie 2021. Astfel, a fost publicată lista cu propunerile pentru numirea prin detașare în interesul învățământului sălăjean în funcțiile de director și director adjunct la unitățile de învățământ din județ. Concret, este vorba despre unitățile de învățământ din județ unde mandatele de directori și directori adjuncți au expirat în cursul zilei de 9 ianuarie, iar deocamdată, potrivit reprezentanților ISJ Sălaj, schimbări au avut loc la unitățile de învățământ din localitățile: Buciumi, Valcău de Jos, Vârșolț și Ip. În cursul săptămânii viitoare vor avea alte schimbări, în contextul încetării contractului de management (contracte ale căror termen urmează să expire). Potrivit reprezentanților ISJ Sălaj, săptămâna viitoare urmează să fie publicate și alte liste cu persoanele care vor ocupa funcțiile precizate.
Mandatele directorilor de școli și grădinițe: prin concurs sau detașare
Potrivit Legii Educației Naționale, directorii câștigă prin concurs mandate de patru ani. Dacă, în urma expirării mandatului de director, postul rămâne vacant, există două posibilități care constă în: prelungirea mandatului cu un an – cu acordul părților (conform Ordinului Ministerului Educației Naționale 3969/2017 – după evaluarea performanțelor manageriale la nivel de unitate) sau prin numirea unui cadru didactic titular prin detașare în interesul învățământului, până la finalul anului școlar în curs, prin propunerea inspectorului General și aprobarea prin vot în cadrul Consiliului de Administrație a ISJ Sălaj.
LISTA AICI
Vasile-Gheorghe Bulgarean…credeam ca esti un om drept…dar esti la fel de parsiv ca altii…precum dl. Viorel Lungu. Nu da Dumnezeu sa va saturati de plocoane de la „invatatoare” care n-au nici o treaba cu invatamantul, cu elevii, cu scoala. Taieti si spanzurati cadre didactice si posturi dupa bunul vostru plac.
Ce ati putea pati voi oare daca s-ar afla in tot judetul, in toata tara??? Probabil nimic…am ajuns la concluzia ca PESTE TOT sunt oameni ca voi. VOI mutati oamenii si schimbati posturile precum faceti si cu pionii pe tabla de sah.
Dle. Lungu…de ce ti posturi pentru prietenii tai care iti mai lucreaza pe acasa?
Dle. Bulgarean, aveam asteptari mari, dar in fine. Totusi te intreb: De ce dai posturi pe favoritisme si ameninti ca daca nu ne vom supune tie ne pierdem locurile de munca? De CE?!?!?!
Sa va bata Dumnezeu imi doresc, din inima imi doresc !!!