Peste 20 de sacţiuni contravenţionale au fost aplicate, la finele săptămânii trecute, de către jandarmii sălăjeni. Din totalul acestora, nouă au fost avertismente, iar 15 amenzi în valoare totală de 2.700 de lei.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei sălăjene, principalele fapte contravenţionale şi infracţionale au fost: provocarea de scandal pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tulburarea liniştii locatarilor prin producerea de zgomote la ore târzii, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor, precum şi apelarea la mila cetăţenilor.
Jandarmii au acţionat, în perioada menţionată, atât pentru asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cultural artistice, cât şi pentru menţinerea ordinii publice şi realizarea dispozitivelor de siguranţă în municipiul Zalău şi oraşele Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei, unde s-a acţionat independent sau în cadrul patrulelor mixte, în cooperare cu Poliţia.