Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău au fost sesizați, sâmbătă seara, 10 iulie, prin apelul de urgență 112, de către o femeie, din comuna Mirșid, despre faptul că mai multe persoane au pătruns fără drept în curtea locuinței sale și au provocat scandal. Ajunși la fața locului, polițiștii, împreună cu colegii lor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, sprijiniți de jandarmi, au aplanat scandalul și au identificat persoanele implicate: despre doi adolescenți de 15, respectiv 17 ani și un bărbat de 37 de ani, toți din comuna Mirșid. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, pe fondul unor neînțelegeri, adolescentul de 17 ani l-a înțepat cu o furcă pe un bărbat de 35 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de violare de domiciliu, amenințare și lovire sau alte violențe. De asemenea, alte patru persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, conform articolului 2, punctul 24, din Legea 61/1991 (provocarea ori participarea la scandal, în locuri sau localuri publice).
Foto cu caracter informativ