Sătean din Aghireș, agresor „afumat” la volan

Zilele trecute, în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Aghireș, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice și încălcarea ordinului de protecție. Bărbatul a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, în Zalău, având ca pasageră o femeie de 55 de ani. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că pe numele acestuia, Judecătoria Zalău a emis un ordin de protecție, prin care era obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de femeia respectivă. Bărbatul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând recoltarea. Ieri, 13 aprilie, bărbatul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun. Pe numele sălăjeanului, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Leave a Comment