Săptămâna Spațiului Cosmic, marcată la API Zalău

A devenit deja o tradiție ca elevii Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău să marcheze anual Săptămâna Spațiului Cosmic.

De această dată, elevii au pregătit o serie de lucrări, în special machete și postere cu mesaje și idei pentru reducerea poluării, dar și cum văd ei Pământul în viitorul apropiat sau îndepărtat. Multe dintre lucrări au atras atenția asupra pericolului reprezentat de numărul tot mai mare de mașini din întreaga lume și asupra faptului că inclusiv în România, tot mai multe familii nu mai au o singură mașină, ci două sau chiar trei, iar orașele devin neîncăpătoare pentru atât de multe autovehicule.

 

Expoziția tematică prezentată în holul principal al API Zalău este coordonată de profesoara Gabriela Petruș, cea care coordonează și alte proiecte educaționale în cadrul unității de învățământ. Doi dintre elevi, Bogdan Strâmbu și Farkas Blanca, au venit cu propriile concepții despre poluare și măsurile care ar trebui luate pentru a păstra Pământul curat. Bogdan a apreciat că sunt extrem de multe mașini inclusiv în țara noastră, iar în opinia sa, automobilele se numără printre principalele surse de poluare la nivel global. La rândul său, Blanca a realizat un poster cu mesaje pentru reducerea poluării. Săptămâna Spațiului Cosmic este marcată anual în perioada 4 – 10 octombrie.

One Thought to “Săptămâna Spațiului Cosmic, marcată la API Zalău”

  1. […] România, tot mai multe familii nu mai au o singură mașină, ci… Articolul Săptămâna Spațiului Cosmic, marcată la API Zalău apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment