Săptămâna Prevenirii Criminalității în școli

Debutul Săptămânii Prevenirii Criminalității în județul Sălaj a avut loc luni, 20 mai, între orele 11-12, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din municipiul Zalău. În cadrul acestor activități, alături de polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, elevii claselor a IX-a și a X-a au învățat despre prevenirea victimizării minorilor. Tematica s-a focusat în prealabil asupra situațiilor critice și de risc în care se pot afla elevii, cum pot identifica unele evenimente alarmante, dar și cum se pot feri de acestea. De asemenea, activitatea cu elevii a continuat și cu tematica consumului de substanțe interzise, adică droguri. Polițiștii le-au adresat copiilor o serie de recomandări potrivite pentru responsabilizarea acestora în ceea ce privește autoprotecția. În zilele următoare, polițiștii vor continua activitățile cu elevii astfel: în data de 21 mai se va discuta despre siguranța în mediul online, în data de 22 mai se va dezbate un dialog despre prevenirea violenței domestice, în data de 23 mai polițiștii le vor vorbi elevilor despre prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, iar în cele din urmă, în data de 24 mai se va vorbi despre prevenirea disparițiilor de minori și plecări voluntare.

2 Thoughts to “Săptămâna Prevenirii Criminalității în școli”

  1. […] identifica unele evenimente alarmante, dar și cum se pot feri de acestea. De… Articolul Săptămâna Prevenirii Criminalității în școli apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Tatiana

    Faceți analize și preventii de-an p… Sa dea bine in statistici și materiale de bilanț! !!! Voi chiar nu constatați ca lucrurile au luat-o razna in unitățile școlare? Pe ce lume trăiți?

Leave a Comment