Adormirea Maicii Domnului”, „Sântămăria Mare”, cum este cunoscută în Ardeal sau „Sfânta Maria” în celelalte zone ale ţării, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă, ziua celor care poartă acest nume (sau cele derivate din el). Totodată, de „Sântămăria Mare” se sărbătoreşte şi Ziua Marinei, Maica Domnului fiind considerată ocrotitoarea marinarilor.
Adormirea Maicii Domnului – mângâiată de aripile îngerilor
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, în ziua de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria a închis ochii pentru totdeauna. Nu se ştie cu exactitate nici anul, nici ziua adormirii Sfintei Fecioare. Despre adormirea Maicii Domnului nu există informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin. În scrierile lor, se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din viaţa pământeană.
Trupul Maicii Domnului, „trimis” către cer
Aceeaşi traditie spune că apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările Părinţilor Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credinţa că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor. Tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, şi anume să ducă în Muntele Athonului (Athos) credinţa, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii şi să fie luat la cer.
Se spune că la „Marea Judecată” Maica Domnului „dă cu năvodul” de trei ori.
Ca şi Iisus Hristos, Maica Domnului îi iubeşte atât de mult pe oameni încât L-a convins pe Dumnezeu să transforme fuioarele, care se dau de Iordan, într-un năvod uriaş.
Tradiţia povesteşte că la Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei şi vor pieri până la ultimul. În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene, sunt organizate ample serbări.
Datini din bătrâni de „Adormirea Maicii Domnului”
În unele zone ale ţării, în dimineaţa acestei zile, femeile merg la biserică, unde împart struguri, prune, faguri de miere, şi merg în cimitir pentru a tămâia mormintele celor dragi.
La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri.
În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume. În Transilvania şi Maramureş sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obicieurile de Sfânta Maria Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna care se apropie, şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, devenind prin acest procedeu, tămăduitoare.