Sancțiuni fără efect: strada Andrei Șaguna, blocată între praf și nepăsare

Expresia „Românul face treaba cum bate vântul” poate fi des asociată cu lucrările de prin toată țara, ori amânate la infinit, ori realizate de mântuială. Problema apare atunci când bate vântul la propriu și face ravagii, cum e și în cazul șantierului de pe strada Andrei Șaguna din Zalău. Deși autoritățile s-au sesizat și au acordat sancțiuni pentru disconfortul creat de praful din zonă, pare că mai nimic a luat-o pe făgașul normal. Situația devine cu atât mai delicată cu cât persoanele sunt rănite din cauza acestor lucrări.

Cu tot cu amenda dată de Garda de Mediu, lucrurile au rămas la fel. Au continuat lucrările într-un praf de nedescris. Mai mult, de câteva zile, constructorii au depozitat la intersecția străzilor Șaguna și Kossuth un morman de nisip, neacoperit, pe care îl suflă vântul de zor în această zonă. Că nu era destul praf…

Lângă bordurile de la trotuare s-a depus un strat serios de praf întărit, ce e spulberat de camioane. Șanțurile săpate au fost umplute cu piatră ce nu a fost tasată. Astfel, drumul e plin de pietre ce camioanele le aruncă în mersul lor. Un pericol pentru pietoni. Zilele trecute, un copil a fost lovit de o astfel de piatră, fiind rănit. Nici vorbă de vreo stropitoare de la primărie. Cei ce locuiesc acolo mai au doar speranța ploii. A apărut și o nouă denumire pentru zonă: Fâșia Gaza!

3 Thoughts to “Sancțiuni fără efect: strada Andrei Șaguna, blocată între praf și nepăsare”

  1. Anonim

    Dacă locuitorii de acolo sunt supărați, Citadin să vină în Vișinilor la blocul 3B unde sunt niște lucrări aprobate de doi ani și nerealizate nici azi !

  2. Anonim

    Fapte, nu vorbe

Leave a Comment