Sancțiuni de mii de lei și zeci de permise reținute de polițiști

Zeci de permise de conducere au fost reținute de polițiștii din Jibou și Ileanda în doar două zile, în perioada 9-10 februarie, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

 

În perioada precizată polițiștii au reținut 24 de permise de conducere și trei certificate de înmatriculare. Oamenii legii au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislației rutiere, normelor de conviețuire socială, prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2, a celor de natură economică, precum și a celor privind protecția animalelor.

 

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 55.000 de lei. ”De asemenea, în cadrul activităților au fost puse în aplicare zece mandate de aducere, au fost soluționate patru dosare penale și au fost identificate persoanele bănuite de comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, în alte patru dosare penale. Acțiunile polițiștilor vor continua, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

One Thought to “Sancțiuni de mii de lei și zeci de permise reținute de polițiști”

  1. […] Zeci de permise de conducere au fost reținute de polițiștii din Jibou și Ileanda în doar două zile, în perioada 9-10 februarie, în cadrul unei acțiuni pentru  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment