Pompierul sălăjean Vasile Gorgan, desemnat „Salvatorul anului” de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a fost felicitat luni, 17 septembrie, de către prefectul de Sălaj, Florin Florin.
Cu acest prilej, plt. adj. Gorgan a primit din parte oficialului o diplomă de recunoaştere pentru devotamentul său ca paramedic. „Aţi fost omul potrivit, la locul potrivit. Ce facem noi astăzi este doar un gest simbolic de recunoaştere a devotamentului pe care îl aveţi pentru meseria dificilă pe care o practicaţi, calitate care v-a şi adus titlul de Salvatorul anului”, a precizat prefectul.
„Salvatorul anului” este subofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău și are o experiență de peste 10 ani. Aflat în timpul liber, în 27 ianuarie 2018, a fost martorul unui incident în localitatea Baciu, din județul Cluj și a acționat, fără să stea pe gânduri, acordând primul ajutor unei persoane aflată în stare inconștiență, pe marginea drumului. Subofițerul i-a aplicat victimei manevrele de prim-ajutor și a reușit, după aproximativ 15 minute de masaj cardiac, să o readucă la viață.
Persoana aflată în dificultate, un bărbat în vârstă de aproximativ 42 de ani, a fost așezat în poziția de siguranță, însă, la scurt timp, a intrat din nou în stop cardio-respirator. Au fost reinițiate manevrele de resuscitare, împreună cu medicul sosit între timp la fața locului. Victimei i-au revenit semnele vitale și fost transportată la spitalul din localitate, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
Relatând întâmplarea din luna ianuarie, Vasile Gorgan a precizat că în momentul în care victima şi-a revenit, mulţimea adunată la faţa locului l-a aplaudat pe paramedicul salvator, făcându-l să izbucnească în lacrimi. Subofiţerul ISU Sălaj a adăugat faptul că după acel moment a avut mai multe întâlniri cu persoana pe care a salvat-o, aflând că bărbatul, care era şofer de TIR, are doi copii, fiind singurul întreţinător al familiei.
1.Felicitări! 2. Ce caută politicul in poza? Fara asocierea cu salvatorul nu poate câștiga alegerile? 3.propun sa vina , pe rand, primarii PSD, parlamentarii, șeful CJ și câțiva șefi de deconcentrate. Și un prezentator cu microfon, să pună muzica la spectatori.