Poliţiştii de Investigaţii Criminale din Braşov au efectuat mai multe percheziţii într-un dosar penal ce vizează efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase şi organizarea de lupte între animale sau cu animale. Printre județele unde au avut loc percheziții se numără și Sălajul.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost efectuate şase percheziţii domiciliare în judeţele Braşov, Cluj şi Sălaj. Misiunile au vizat domiciliile şi sediile profesionale ale unor persoane bănuite că, în primele două luni din acest an, ar fi efectuat plăți, în mod fraudulos, către diverşi comercianţi, prin utilizarea de carduri bancare ce ar fi fost emise de către autorităţi din Statele Unite ale Americii, precum şi la persoane care ar fi desfăşurat activităţi de pregătire şi antrenare a unor câini din categoria câinilor agresivi şi lupte între animale. Misiunile s-au desfășurat cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unității Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române. Totodată, acţiunea a beneficiat de sprijinul Secret Service (Statele Unite ale Americii) şi al Centrului European de Criminalitate Cibernetică al Europol. Activităţile au fost desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov, Birourilor pentru Protecţia Animalelor Braşov, Cluj şi Sălaj, Serviciilor de Investigaţii Criminale Cluj şi Sălaj, Serviciilor Criminalistice Braşov, Cluj şi Sălaj. La acţiune participă jandarmii Grupărilor Mobile de Jandarmi Braşov şi Cluj. În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost reținute și au fost descoperiți zeci de câini despre care există suspiciunea că erau folosiți în lupte de animale.
Fotografie cu caracter ilustrativ
[…] Poliţiştii de Investigaţii Criminale din Braşov au efectuat mai multe percheziţii într-un dosar penal ce vizează efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase şi organizarea de lupte între animale sau cu animale. Printre județele unde au avut loc percheziții se numără și Sălajul. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost efectuate şase percheziţii domiciliare în judeţele Braşov, Cluj şi Sălaj. Misiunile au vizat domiciliile şi sediile profesionale ale unor persoane bănuite că, în primele două luni din acest an, ar fi efectuat plăți, în mod fraudulos,… Citeste mai mult […]