Sălajul, văzut prin ochii lui Charlie Ottley

Fantasticele peisaje sălăjene au ajuns pe ecranele lumii. Județul Sălaj este promovat în cel mai recent sezon al serialului documentar „Flavours of Romania”, realizat de celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley. Începând din 20 septembrie, acest material documentar este disponibil pe platforma Netflix. Binecunoscutul jurnalist și producător a ajuns anul trecut în România și și-a propus să descopere peisaje unice, bogăția istorică și culturală, gastronomia locală și oamenii calzi și primitori despre care auzise până atunci atâtea povești frumoase. S-a dovedit că tot ce știa el despre România s-a adeverit și astfel s-a îndrăgostit pe loc de țara noastră.

Episodul dedicat regiunii Crișana scoate în evidență o parte din comorile turistice ale Țării Silvaniei: Cetatea Bathory din Șimleu Silvaniei, Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea și Castrul Roman de la Porolissum. Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj l-a însoțit pe Charlie Ottley în periplul său inedit prin județ, experiența fiind una deosebită. Cu privire la impactul pe care acest documentar îl va produce în viitorul apropiat, Dinu Iancu-Sălăjanu spune că este un mare plus faptul că „Țara Silvaniei a fost inclusă în itinerarul lui Charlie Ottley și că unele atracții turistice din județul nostru vor fi promovate prin intermediul celebrului documentar TV dedicat culturii, gastronomiei și frumuseții naturale a României. Charlie Ottley este prietenul meu, l-am cunoscut și l-am invitat în Sălaj. Faptul că a acceptat să ne viziteze județul și să ne includă în materialul documentar este un lucru extreme de important, cu atât mai mult cu cât informația ester transmisă de un om credibil, un profesionist și o figură recunoscută la nivel internațional”. Președintele Consiliului Județean Sălaj spune că jurnalistul „și-a dat seama de potențialul turistic imens al acestor locuri și de valoroasa moștenire culturală și istorică a județului. M-am bucurat foarte mult de aprecierile și sfaturile lui legate de județul nostru. Totodată, el a promis că va reveni curând în județ, pentru ca împreună cu alți specialiști din domeniu să creăm un proiect de promovare a Sălajului în țară și peste hotare”.

Se pare că celebrul jurnalist a fost cucerit și de pălinca de Sălaj, de preparatele slovace de la Făgetu, de tradițiile satului românesc regăsite la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea de la Iaz, de complexitatea și istoria Castrului Roman de la Porolissum, precum și de povestea unică a cetății Bathory. Urmând exemplul regelui Charles, poate chiar va reveni curând în Sălaj și, de ce nu, poate decide să-și cumpere o casă frumoasă unde să simtă cu adevărat ce înseamnă de fapt să te simți acasă. Cu privire la acest subiect, Daniel Stejerean – managerul Asociației ADI Țara Silvaniei spune că „orice fel de promovare pentru județul Sălaj este oportună și bine venită. Faptul că cetatea medievală Bathory a reușit să lege istoric trei țări, prin strădaniile unui rege vizionar, consider că acesta este un reper turistic care merită cu adevărat promovat. Șimleuanii se mândresc cu o cetate medievală amplasată în centrul orașului.  Charlie Ottley a reușit să pună Sălajul și Șimleu Silvaniei pe harta internațională a turismului, iar acest lucru este realmente un plus incredibil pentru noi. Sperăm să ne revedem cât mai curând”.

 

 

12 Thoughts to “Sălajul, văzut prin ochii lui Charlie Ottley”

  1. […] Fantasticele peisaje sălăjene au ajuns pe ecranele lumii. Județul Sălaj este promovat în cel mai recent sezon al serialului documentar „Flavours of Romania”, realizat de celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley. Începând din 20 septembrie, acest material documentar este disponibil pe platforma Netflix. Binecunoscutul jurnalist și producător a ajuns anul trecut în România și și-a propus să descopere peisaje unice, bogăția istorică și culturală, gastronomia locală și oamenii calzi și primitori despre care auzise până atunci atâtea povești frumoase. S-a dovedit că tot ce știa el despre România s-a adeverit și… Citeste mai mult […]

  2. Gina

    Oare i-a și cântat , cântărețul?

    1. Anonim

      Gina,nu fii rea.De cantat,cântă bine omu’.Nu știu ce caută la CJ.Dar ce-i a lui,e a lui.

      1. Gina

        Cânta pe dracu! Dacă și ăsta e artist.., Numai când îl auzi cum vorbește îți dai seama de capacitatea lui intelectuala! !!! Dacă mai și analizezi, ți se confirma!!!

        1. Anonim

          Daca nu este psd-ist inseamna ca nu bun de nimic,nici cantaret,nici politician,nici medic,etc.Ehe, daca ar fi fost un cirac de al lui Iliescu ar fi fost bun, cel mai bun!

      2. Adi

        Pt cultura ta generala: l-au ales 39% dintre salajenii care au mers la vot. Prietenul tau pesedist a cules cu vreo 10.000 de voturi mai putin…

    2. Anonim

      Tot pe asta cu cântăreț o țineți? Altceva nu puteti? A demonstrat ca se pricepe si va face drumurile, spitalul! Securistul v-a ținut 30 de ani in sărăcie, vad ca v-a placut!

    3. Dorin

      Ginuto, nu-mi spune ca si la muzica te pricepi! Ca roasa de invidie sigur esti!

  3. Nicu

    Gino, i-a cantat sau nu, a făcut in 3 ani cât nu au făcut altii in 30! De ce nu l-a adus Ciunt sau Florian pe „Ciarli” ? Va mai răbda cel de Sus atat de rai?

  4. Gino

    In loc sa va bucurati ca a aparut si amaratul vostru de judet e promovat pe netflix, pe voi va intereseaza daca i-a cantat. asta va e nivelul si sa nu va mirati ca o sa ramaneti saraci si prosti

    1. Ginutu

      „Judetul vostru”? Bag seama ca nu esti de-a locului, Gino? Si-atunci, ce-i cu frustrarile astea si de ce te mananca?

      1. Gina

        Cât ma bucur ca v-am agitat pe toți!!! Rămân la parerea mea! Cântărețul nu avea ce căuta intr-o astfel de funcție!!! Restul … sunt povesti!!!

Leave a Comment