Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis că toate judeţele vor fi sub Cod galben, respectiv Cod portocaliu de ger. Codul galben a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 3.00, şi va afecta regiunea de nord şi nord-vest. Codul Portocaliu va intra în vigoare începând din 26 februarie, tot de la ora 3.00, şi afecta celelalte zone ale ţării. Avertizările sunt valabile până pe 1 martie.
Valul de frig va cuprinde treptat toată ţara şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece.
Pentru a gestiona cu eficienţă situaţiile neplăcute cu care vă puteţi confrunta în această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj recomandă populaţiei o serie de măsuri:
– Verificaţi sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, pentru a preveni eventualele incidente cauzate de defecţiuni tehnice şi evitarea inhalării de fum şi gaze toxice;
– Utilizaţi mijloacele de încălzire fără defecţiuni sau improvizaţii pentru încălzirea locuinţelor;
– Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică din locuinţa dumneavoastră sau de la locul de muncă;
– Amplasaţi mijloacele de încălzire departe de materialele combustibile;
– Fiţi atenţi la ţurţurii formaţi deasupra trotuarelor pietonale;
– Dacă vă deplasaţi cu autoturismul propriu, asiguraţi-vă că aveţi cu dumneavoastră pături, băuturi fierbinţi, pentru situaţiile în care dumneavoastră ori altă persoană se aflată în dificultate. Totodată este foarte important să aveţi suficient combustibil care să asigure funcţionarea motorulului în situaţiile în care apar blocaje în trafc sau la apariţia altor situaţii neprevăzute;
– Mâncaţi regulat şi consumaţi lichide, evitând excesul de cofeină ori alcool;
– Evitaţi, pe cât posibil, extenuarea; efortul fizic în condiţii de frig vă poate cauza grave probleme de sănătate;
– Mişcaţi-vă pentru a vă păstra căldura corporală;
– Căutaţi în apropiere clădiri în care vă puteţi adăposti;
– Protejaţi de ger persoanele în vârstă, copiii, femeile gravide şi pe cei cu probleme de sănătate din anturajul dumneavoastră;
– Atenţionaţi autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniţi sau despre care aveţi cunoştinţă;
– Încercaţi să asiguraţi animalelor condiţii corespunzătoare de hrănire şi adăpostire;
– Urmăriţi cu atenţie, la posturile radio/tv, buletinele meteorologice şi recomandările transmise de autorităţile centrale şi locale.