Nu, nu este o scenă desprinsă dintr-un film. Este o expoziție găzduită în această perioadă de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și pe care merită să o vedeți. Expoziția poate fi văzută până la sfârșitul lunii iunie, totul într-o atmosferă special concepută și cuprinde poveștile reale ale unor persoane acuzate de vrăjitorie. Unele au fost condamnate și arse pe rug, iar altele au fost expulzate.
„Poveștile reale ale vrăjitoarelor din Sălaj” este expoziția organizată de Keresztes Timea din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău și aduce în fața publicului povești reale ale unor femei acuzate de vrăjitorie, unele fiind condamnate cu arderea pe rug sau cu expulzarea. „La 5 martie 1714 a avut loc primul proces efectiv de vrăjitoare în comitatul Crasna, în cazul procesului oficial împotriva Ilonei Király Gáspárné Kallós. Pe baza interogărilor publice și a mărturiilor, Ilona a fost acuzată de vrăjitorie și de prietenie cu diavolul de către mai mulți localnici, și, în mod și mai important, Gáspárné a fost catalogată vrăjitoare de o femeie (care era și ea condamnată) înainte de moartea ei. Fiecare mărturie era bazată pe zvonuri. Instanța a dispus o anchetă mai amănunțită în cazul Ilonei, iar în acest timp femeia a rămas în închisoare”, se arată în materialul de cercetare realizat de Keresztes Timea.
Vrăjitoarea din Bilghez
Un alt caz în care o femeie din Bilghez a fost acuzată de vrăjitorie, a ajuns în fața instanței. „O văduvă nobilă din Bilghez, pe nume Sára Sólyom, în martie 1716 a trimis o plângere jupânului comitatului Crasna, deoarece János Pipis, cu incălcarea onoarei sale, a acuzat-o cu stricăciune și a chemat-o vrăjitoare. Bazându-se pe sănătatea ei precară și pe situația ei finaciară, a cerut jupânului să judece cazul și prin acest fapt să restabilească onoarea ei. Mărturiile au avut loc în același an la Șimleu Silvaniei, Zăuan și Bilghez. Prin acestea se dovedește că Sára Sólyom era o femeie vindecătoare cunoscută, și serviciile ei erau adesea folosite de săteni, dar când a refuzat executarea instrucției lui János Pipis, care a cerut-o să vindece pe învățătorul, care de fapt a fost prinsă de Sára furând piersici din via ei, a fost amenințată de a fi arsă, ea totuși nu a vrut să-l ajute. János Pipis, fiind furios, împreună cu învățătorul au amenințat-o în mod direct, dar și prin mesaj, cu ardere pe rug. Cei douăzeci și cinci de martori din Zăuan și Bilghezd au mărturisit despre onestitatea lui Sára. În lipsa documentelor nu se cunoaște rezultatul procesului de defăimare”, se mai arată în materialul de documentare.
[…] Nu, nu este o scenă desprinsă dintr-un film. Este o expoziție găzduită în această perioadă de Muzeul Județean de Istorie și Artă Sălaj și pe care merită să o vedeți. Expoziția poate fi văzută până la sfârșitul lunii iunie, totul într-o atmosferă special concepută și cuprinde poveștile reale ale unor persoane acuzate de vrăjitorie. Unele au fost condamnate și arse pe rug, iar altele au fost expulzate. „Poveștile reale ale vrăjitoarelor din Sălaj” este expoziția organizată de Keresztes Timea din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău și aduce… Citeste mai mult […]
Există o vrăjitoare care a făcut să dispară banii de la echipa de volei a primăriei lui Ciunt ionelas