O nouă metodă de escrocherie, prin care zeci de sălăjeni au fost înșelați în ultima perioadă, a apărut „în piața” on-line. Este vorba despre metoda „Candy” care a făcut numeroase victime, atât în Sălaj, cât și în țară. După cum au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție (IPJ) Sălaj, prin intermediul unei invitații on-line, transmise pe rețelele de socializare, internauții primeau un link și erau îndemnați să se înregistreze într-o aplicație care le promitea câștiguri din ce în ce mai mari celor care erau dispuși să investească. Pentru a face parte din comunitatea celor care se îmbogățeau, cei interesați trebuiau să își creeze un cont, dar nu înainte de a trimite o sumă de bani în contul unei persoane. „Investitorilor” li se promitea că, după deschiderea contului, vor primi banii înapoi și chiar că vor obține câștiguri mai multe decât s-ar aștepta, dacă vor continua să urmărească mai multe videoclipuri trimise de escrocii care stăteau în spatele a ceea ce specialiștii au numit „metoda Candy”. Cei care doreau un câștig mai mare, investeau mai mult, cumpărând o „comoară” care ar fi trebuit să crească pe măsură ce „investitorii” urmăreau reclamele și filmulețele care le erau trimise. Desigur nu a fost deloc așa, iar oamenii nu numai că nu au câștigat nimic, dar nu și-au putut recupera nici investiția. Până în prezent pagubele sălăjenilor, în urma sesizărilor, au ajuns la peste 30.000 de euro
Pe această cale reprezentanții IPJ Sălaj recomandă cetățenilor să fie precauți atunci când li se promit câștiguri peste noapte. „Nu intrați în astfel de jocuri, nu transmiteți nimănui datele de pe cardurile dumneavoastră și nu trimiteți sume de bani necunoscuților. De cele mai multe ori, în spatele unor astfel de promisiuni se află răufăcători pregătiți să profite de naivitatea dumneavoastră!”, este mesajul polițiștilor.
foto cu caracter informativ
[…] O nouă metodă de escrocherie, prin care zeci de sălăjeni au fost înșelați în ultima perioadă, a apărut „în piața” on-line Citeste mai mult […]