Locotenent colonel dr. Sorin Mureşan, adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” (ISU) Sălaj, a fost împuternicit, în dimineaţa zilei de joi, 26 noiembrie, să preia, pentru o perioadă de trei luni, funcţia similară din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, după ce conducerea instituţiei din Capitală a fost suspendată, în cursul zilei de miercuri, 25 noiembrie, în urma declanşării unei anchete interne privind informaţiile referitoare la Colectiv.
De-a lungul carierei sale, ofiţerul a ocupat funcţii de execuţie şi comandă în cadrul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Sălaj. Locotenentul colonel Mureşan a obţinut titlul ştiinţific de „doctor în inginerie civilă” la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în anul 2014.
Radu Lucaci preia atribuţiile adjunctului ISU Sălaj
În opinia şefului ISU Sălaj, Adrian Chichişan, performanţa profesională a constituit principalul criteriu care a stat la baza delegării lui Sorin Mureşan la Inspectoratul din Bucureşti. “A avut rezultate foarte bune pe partea de prevenire. Performanţa. Acesta cred că este motivul pentru care a fost propus”, a declarat inspectorul şef.
Potrivit acestuia, pe perioada celor trei luni în care adjunctul Inspectoratului este detaşat atribuţiile acestuia vor fi preluate de locotenent colonel Radu Lucaci, şef Serviciu Prevenire. „Prin act intern a fost numit locotenent colonel Lucaci Radu, care va duce la îndeplinire atribuţiile funcţiei de adjunct al inspectorului şef pe perioada detaşării locotenentului colonel Sorin Mureşan”, a mai precizat comandant ISU Sălaj.
Atribuţiile inspectorului şef şi prim-adjunctului din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov vor fi preluate, tot pentru trei luni, de către generalul de brigadă Gheorghe Pop şi locotenent colonelul Claudiu Valeriu Crăciun. „Odată cu preluarea acestor atribuţii, aşteptările sunt evidente, dar am încredere că experienţa pe care o deţineţi reprezintă elementul de bază pentru susţinerea climatului de siguranţă al cetăţenilor Capitalei şi judeţului Ilfov. Aştept din partea dumneavoastră fermitate, perseverenţă şi corectitudine în activitatea pe care o veţi desfăşura în această perioadă” le-a transmis inspectorul general celor trei ofiţeri.
Generalul de brigadă Gheorghe Pop deţine din anul 2001 funcţia de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita. Cu o experienţă de peste 35 de ani în această armă, generalul Pop este absolvent al Şcolii de ofiţeri activi a Ministerului de Interne (promoţia 1983, arma „pompieri”), al Academiei de Înalte Studii Militare (1990) şi Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti (1996). Pe parcursul carierei militare a ocupat funcţii de execuţie şi comandă atât în plan operativ, cât şi în cel preventiv, îndeplinind, totodată, şi atribuţii de control pe timpul cât a fost încadrat la Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari (IGSU).
Locotenent colonelul Claudiu Valeriu Crăciun provine din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, fiind comandant al Grupului de Intervenţie nr. 1 „Lt. col. (pm) Adrian Barbu”. Locotenentul colonel Crăciun a absolvit mai multe cursuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, fiind brevetat ca specialist în salvări de la înălţime – alpinism.
Baga viteza in „mitici” Sorine!
Da’ oare cate incendii a stins pana acum d-l Muresan?
Crocodiludilu : Te asigur ca d-l Muresan a stins destule incendii la viata lui ,a salvat vieti si a pornit de jos de la un simplu ofiter . Tot ceea ce a realizat a fost prin multa munca si devotament pentru meserie ! A ajuns departe pentru ca a meritat , pentru ca stie ceea ce face !
Mai bine punea furtunu pe măta cînd era-n călduri!
Am intrebat, nu am dat cu paru’, dar mamă-ta nu are nici o vină că tu ești bătut în cap cu p..a, poate tată-tău.
Sorin Mureșan, ca și Dacian Cioloș, este absolvent al Liceului Agricol Șimleu – ca să vedeți ce oameni scotea pe vremuri școala aceea! Mă bucur pentru el și-i doresc succes! (fostul diriginte)
Daca pana si comunistul de Adi Petre zice felicitari, inseamna ca e rau!
Mă bucur pt.dl.Muresan Sorin este un adevarat om.Felicitări