Sălăjeanul Csutak Nagy Laszlo preia interimatul la conducerea ANSVSA București

Sălăjeanul Csutak Nagy Laszlo, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la numirea conducătorului instituţiei. Potrivit unui comunicat de presă emis de ANSVSA, decizia privind preluarea atribuțiilor a fost emisă de primul ministru cu numărul 411, în cursul săptămâni trecute. ”Urmare a Deciziei primului-ministru, cu numărul 411/ 13.11.2019, domnul Csutak Nagy Laszlo, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuţiile preşedintelui ANSVSA până la numirea conducătorului instituţiei conform legii”, se arată în informarea ANSVSA. Csutak-Nagy László a fost director coordonator adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj. La începutul lunii august 2014 a fost numit secretar de stat la ANSVSA, printr-o decizie semnată de Victor Ponta, premier în acea perioadă, publicată în Monitorul Oficial al României.
Csutak-Nagy László s-a născut în anul 1959 a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară a Institutului Agronomic din Cluj-Napoca. Din decembrie 2006 până în aprilie 2009, dar şi în perioada aprilie 2010 – mai 2012, medicul veterinar a mai îndeplinit funcţia de secretar de stat şi vicepreşedinte al ANSVSA.

9 Thoughts to “Sălăjeanul Csutak Nagy Laszlo preia interimatul la conducerea ANSVSA București”

  1. Anonim

    asat-i bun, ungurul bulan, pnl-psd aceeasi mizerie, functii pentru urmasii lui atilla

  2. Anonim

    PNL a supt piula ungurilor.
    Asa se explica și de ce nevasta individului, este tot în funcții de conducere de 15 ani. Acuma e directoare la APIA Sălaj.

    1. Anonim

      Mai incultule de la 09,20.Tu esti un vulgar urat de tot.Spala-te repede la gura ca ti-a ramas si tie bugat de supt.

      1. Anonim

        s-a suparat PNL? o iau si ei, cum au luat-o si cei din PSD ! o iau peste tot de la unguri !
        ungurii sunt peste tot infipti in scaune !! pe ei nu I-a dat nimeni niciodata afara !! in toate institutiile statului , in liniile 2 si 3 e plin de unguri, „buni profesioniti” sustinuti tot timpul de UDMR ! la fiecare schimbare de guvernare, ungurii mai prins ceva posture, in generl cele de pe locurile 2 si 3, dar odata ajunsi acolo , acolo si rman ! nu dejaba, in tara asta, totul s-a facut dupa cum au cantat ei, iar partidele traditionale, ale romanilor, au fost tot timpul de mana si la mana UDMR ului !!!
        deci draga PNL, poti sa te superi cat ii vrea, caci asta e adevarul !!!
        O LUATI SI VOI CUM AU LUAT-O SI ALTII INAINTEA VOSTRA !! O LUATI PESTE TOT DE LA UNGURI !!!

      2. sunt cel de la 09.20

        scuze, nu am observant greseala, am gresit cuvantul PIULA ?!?!
        imi cer scuze, o sa ma inscriu la voi in partid !!
        si o sa si prind ceva functii, caci asa se practica ! nu-i asa?
        vedeti si voi pe cine puneti in functii, caci o luati pe calea batuta a PSD-ului !!! si va mai si mirati ca lumea e satula de PSD, PNL, PMP, UDMR, etc !! am ajuns sa ne fie scaraba de politicieni !! aveti ocazia sa dovediti ceva, dar se pare ca nu sunteti instare de nimic mai bun, decat PSDul !!! aveti aceleasi obiceiuri proaste !!

  3. Anonim

    Inatara ca e ungur și susținut politic de udmr, ce îl recomanda? De 10 ani este în sistem și sistemul a mers prost și nimeni nu a răspuns vreodata

  4. Anonim

    Dupa infatisare ,nu este foarte stresat de problemele cetatenilor.Arata foarte bine.

  5. Anonim

    Pai moaca asta si nevasta lui sug bugetul tarii de 40000 euro anual …de asta arata asa bine la 60 de ani

    1. Anonim

      are, aceea fata de caine intelligent 🙂 un catelus care iti linge mana cand ii dai un os sa-l roada !! fata de politician !!

Leave a Comment