O femeie în vârstă de 36 de ani, cu domiciliu în județul Sălaj, se află în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. Și asta după ce a încercat să fure bunuri dintr-un imobil din localitatea Baia Sprie. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de poliție Județean Maramureș, la finalul săptămânii trecute, un bărbat care locuieşte în Baia Sprie a primit pe telefonul mobil o alertă privind detectarea unor mişcări în locuinţa sa. Bărbatul a accesat camera de supraveghere, a observat o persoană necunoscută care căuta bunuri prin locuinţă şi a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie. Astfel, a fost prinsă în flagrant o femeie de 36 de ani, domiciliată în judeţul Sălaj. În baza probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a femeii. Aceasta se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureş, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.
E greu cu tehnologia asta hahaha,desi daca se uita mai bine poate observa camera video cu senzor de miscare,tiganii astia nu sunt la zi cu tehnologia moderna ,hahaha