Un sălăjean în vârstă de 40 de ani din Almașu a fost implicat, zilele trecute, într-un eveniment rutier petrecut în municipiul Cluj-Napoca. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. ”În data de 18 mai, în jurul orei 23.30, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au depistat un conducător auto de 40 de ani, din comuna Almaşu, judeţul Sălaj care în timp ce se deplasa pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, a fost implicat într-un accident rutier din care au rezultat pagube materiale. Poliţiştii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Potrivit sursei citate, sălăjeanul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.