Proiectul „Să ne cunoaștem înaintașii” este un eveniment deosebit care își dorește să aducă istoria la viață printr-un pelerinaj în județul Sălaj, oferind ocazia de a explora locuri de cinste care nu trebuie uitate. Evenimentul are loc în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, Parohiile Greco-Catolice din Bocșa, Bobota, „Sfinții Petru și Pavel” Zalău și Grădinița „Preasfânta Inimă” Zalău. Programul proiectului include atât activități religioase cât și educative despre oamenii care au avut un impact asupra județului Sălaj. Pelerinajul Bocșa – Bădăcin, ediția a VII-a, va avea loc în data de 13 iulie și promite o zi de încărcare spirituală. Programul este următorul: plecarea se face la ora 8 de la Biserica din Bocșa, apoi la ora 11 va avea loc Sfânta Liturghie celebrată la mormintele familiei Maniu, la 12.15 va avea loc prânzul, iar în cele din urmă, la ora 13 va avea loc dezbaterea temei „Să ne cunoaștem înaintașii”, 160 de ani de la moartea lui Simion Bărnuţiu și se va vorbi, de asemenea, despre arestarea lui Iuliu Maniu și a lui Corneliu Coposu. Vor avea loc și o serie de jocuri tematice și interactive, menite a aduce un plus de voie bună. Organizatorii așteaptă un număr cât mai mare de oameni care să participe la acest pelerinaj pentru a celebra un fragment din istoria Sălajului.
[…] – Bădăcin, ediția a VII-a, va avea loc în data de… Articolul „Să ne cunoaștem înaintaşii”: un proiect care aduce istoria la viaţă apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]